Category: Diploma "Gorjul"

Diploma “Gorjul”

By admin, 7 Iunie 2009 19:58

Diploma “GORJUL” a fost instituita de Radioclubul Judetean Gorj, actualmente Sectia de Radioamatorism a C. S.  PANDURII Targu-Jiu, in anul 1993 cu ocazia organizarii la Targu-Jiu, pentru prima data, a Simpozionului National al Radioamatorilor.

Ea se acorda la cerere, radioamatorilor, pentru legaturi sau receptii cu statii din YO7 dupa data de 1 Ianuarie 1972. Diploma “GORJUL”  se acorda in trei clase pentru HF & 50 Mhz si o singura clasa pentru VHF & up, dupa cum urmeaza :

HF & 50 Mhz :

  • CLASA I-a      minimum 3 statii din GJ si 4 din YO7
  • CLASA II-a    minimum 2 statii din GJ si 3 din YO7
  • CLASA III-a   minimum 1 statie din GJ si 2 din YO7              

VHF & up:

  • CLASA VHF    minimum 1 statie din GJ si 2 din YO7

Un QSO cu statia clubului YO7KFX si indicativele speciale asociate ( YQ7B, YR7G, YP7SYO si YP30S ) este echivalat cu doua statii din Gorj.

Diploma se acorda pentru moduri si benzi diferite, fiecare combinatie contand separat. Diploma se acorda gratuit celor care indeplinesc conditiile dar, o data cu cererea, trebuie achitata suma de 5 lei, reprezentand costul trimiterii recomandate cu Posta Romana. Solicitantul va preciza clar adresa postala completa si corecta unde va primi trimiterea.
In lipsa acestei sumei de 5 lei, diploma se va distribui, in limita posibilitatilor, prin Biroul Central de QSL-uri al F.R.R.

Diploma este acceptata de YO DX Club pentru « Clasamentul pe baza numarului de diplome YO obtinute ».

Cererea pentru acordarea diplomei va fi vizata de doi radioamatori autorizati din QTH-ul solicitantului, prezenta QSL-urilor in original nefiind necesara. Cererile vor fi trimise la :

Radioclubul Judetean Gorj
P.O. BOX 25
210280 Targu-Jiu 1. GORJ
ROMANIA

Alte solicitari pot fi adresate la yo7kfx@gmail.com sau la Managerul diplomei, Sorin-David NIMARA, YO7CKQ

Nota : diploma este format A4, full color cu design refacut YO3JW

73s de YO7KFX / YP7SYO / YQ7B, YR7G, YP30S

Panorama theme by Themocracy